Evacuarile de ape uzate cu continut ridicat in compusi cu azot (amoniu, azotat, azotit) pot fi
toxice pentru ecosistemele acvatice conducand la scaderea concentratiei de oxigen si eutrofizarea receptorilor naturali.
Cresterea continutului de azot in influentul treptei biologice si restrictiile impuse la evacuare (HG352/2005-
NTPA001) conduc la necesitatea optimizarii sau redimensonarii statiilor clasice de epurare. Un aport
important de azot este adus in statiile orasenesti de epurare de apele rezultate de la deshidratarea namolului rezidual stabilizat prin digestie anaeroba. Implementarea tratarii locale a apelor de la deshidratarea namolului poate fi o alternativa eficienta economic fata de varianta maririi capacitatii treptei biologice sau de imbunatatire a sistemelor de aerare.
Lucrarea prezinta experimentarile de indepartare a ionului amoniu (sute mg NH4+/l) din apele uzate rezultate la deshidratarea namolurilor, intr-o instalatie continua in doua trepte:
bioreactor aerob hibrid (treapta SHARON - TRH = 8 h) la temperatura constanta (35 0C);
bioreactor anaerob cu biomasa in suspensie (ANAMMOX - TRH = 12 h) prevazut cu sistem de
agitare mecanica.
Datele de caracterizare ale efluentilor dupa adaptarea namolului au evidentiat urmatoarele aspecte:
pentru prima treapta (SHARON) randamentul de transformare a ionilor amoniu in ioni azotit a fost de
maxim 99%. Randamentul maxim de indeparte a formelor de azot (azot total) a fost 55%;
pentru treapta a II-a, randamentul de indepartare a formelor de azot a fost de maxim 12% efluentul
final incadrandu-se in limita impusa la evacuare (HG352/2005-NTPA002).